iunie 2010 ~ Mademoiselle Oui

Pleaca Reli in vacanta

Mare belea imi lasa Reli pe cap in fiecare vara. Pleaca in Germania. Anul asta nici mai mult nici mai putin de 2 luni si jumatate. Eu raman in caldurosul Bucuresti stapana cu norma intreaga peste flori si motani. 40 de ghivece de flori (pe numarate) si 2 motani strengari. Si mie asa nu-mi plac florile. Imi place sa le vad pe camp, in florarii, in gradini... oriunde ar fi ele dar sa fie la altii si sa aiba altii astia grija de ele. Mie, astea ale ei de mi le lasa in grija an de an de vreo 7 ani, imi mor in fiecare an cateva. Fara exceptie. Reli zice ca sunt stresata, ca florile simt asta si de-aia nu se pot relaxa in voie. Cu Basescu si Maurice, motanii, parca e mai simplu (marturisesc totusi ca sub supravegherea mea Basescu si-a pierdut cele 2 vieti incercand specializarea de aviator. Dar sa nu se inteleaga gresit: in fiecare din cele 2 dati mintile lui motanesti au fost sucite de cate-o vrabie afurisita).

Sa ma fac mai bine inteleasa pentru ca, vorba aia, o fotografie (sau mai multe in cazul de fata) face cat o mie de cuvinte:

Oferta 1+1

In toate magazinele, in aceasta perioada, sunt oferte speciale care mai de care mai atractive. Mr. Big, m-a vazut ieri comportandu-ma ca o clienta nemultumita si mi-a facut o oferta pe care nu am putut-o refuza: pisoiul meu are casa noua. "Soacra" Cameliei, d-na Rodica, si-a deschis sufletul din nou si l-a primit pe pisoiul gasit de mine. Am fost atat de fericita azi toata ziua, incat nimic si nimeni nu a putut sa imi smulga zambetul de pe fata. Dupa multa vreme, azi am zambit din tot sufletul.

Am o dorinta. Cum procedez?

Ce se intampla oare atunci cand imi pun o dorinta? Imi doresc... si acum ce? Unde se duc toate dorintele astea rostite? In acest moment al vietii mele nu vreau sa cred ca totul depinde de mine, ca solutia e in interiorul meu, ca eu si numai eu pot sa imi schimb viata. Am nevoie deci, de cineva pe care sa pot da vina, de cineva care sa fie responsabil de mine, de destinul meu si, in cazul de fata, de dorintele mele. Nu as vrea sa il numesc Dumnezeu, e prea cliseu. O sa ii spun, din lipsa de creativitate, Mr. Big. Cred ca este de gen masculin pentru ca altfel nu am comunica atat de prost si cred ca este Big in sensul cantitativ al cuvantului.

Proverbul ai grija ce-ti doresti ca ti se poate indeplini este foarte bun de mentionat acum. De multe ori mi-a venit in minte, de fapt cam de fiecare data cand imi puneam o dorinta. Iar mai nou, mi-e frica sa-mi doresc ceva. Am ajuns la concluzia ca trebuie sa fiu foarte explicita cu Mr. Big. Din simplul motiv ca nu pricepe intotdeauna nuantele dorintelor mele si atunci cand ii spun dorinta trebuie sa ii spun si conditiile in care vreau sa mi-o indeplineasca. Pentru ca daca nu mi-o indeplineste in conditiile mele nu se pune ca si dorinta indeplinita. Si daca cumva Mr. Big are un sef, un Mr. Bigger de exemplu, la care trebuie sa ii trimita rapoarte zilnice ale activitatii lui... well atunci are o problema de relevanta.

Ieri mi-am dorit pe ascuns sa nu particip la sedinta de azi. Si nu am participat. Dar nu am spus si conditiile. Mr. Big a luat mot a mot dorinta mea si mi-a scos in cale, pe casa scarii, un motan-pisoi, tot tremurand - de frig, de frica si de singuratate s-a dovedit dupa ce l-am dus la doctor. Acum, pe bune: cand am zis ca nu vreau sa particip la sedinta nu am zis ca vreau sa imi scoata un animalut in cale de care sa ma atasez pana la lacrimi... Nu am ajuns la sedinta dar m-am atasat. Din nou. Si-am zis ca nu mai vreau sa las sa mi se lipeasca de suflet nici case, nici oameni, nici animale.

L-am lasat in curte la Studio. Nu l-am luat acasa. Am luat 2 acasa in ultimii 7 ani. Nu ii mai pot salva pe toti. Tot ce am putut sa fac a fost sa il duc intr-o curte. As vrea sa stiu si eu care este partea corpului responsabila cu atasarea. Imi doresc o operatie prin care sa imi fie scoasa. Ups, o alta dorinta.

Ploua cu seriale

Ar trebui sa ni se interzica prin lege sa venim la serviciu in zilele in care ploua. A sunat de dimineata ceasul de nu stiu cate ori si cu mare, mare efort m-am ridicat din pat. Nici nu stiu cum am reusit. As fi stat acasa, cuibarita in pat inca 2 ore cel putin dupa care m-as fi uitat la seriale.

Saptamana trecuta, cand cu montatul bucatariei, mi-am luat o zi libera. Cand se ivesc astfel de ocazii fericite si sunt prin preajma televizorului la ora 16:00, ma uit la Tanar si Nelinistit. Asa am vazut eu miercurea trecuta episodul 3758. Serialul asta a inceput cand eu eram in liceu. Am incetat sa il urmaresc (cu rigurozitate) in clasa a XII-a cand vrand-nevrand a trebuit sa ma apuc de invatat pentru examene. Stabilisem atunci cu Cristi, un coleg de clasa, mare fan al serialului si el, ca o sa ne uitam pe rand si o sa ne povestim ce se intampla. De parca se intampla mare lucru de la o zi la alta. Sau de la o saptamana la alta. Sau chiar de la o luna la alta. Ei... dar alfel sta treaba cand ma uit de 2 ori pe an. Am ramas pur si simplu socata cand am vazut ca Jill este fata lui Catherine. Sweet-Joseph-husband-of-Mary-but-not-the-father-of-Jesus mi-a venit sa zic, citandu-l astfel pe Silviu. Pai astea 2 femei s-au urat atat de mult, atatia ani! In serialul asta chiar e posibil orice: copiii cresc intr-un an cat altii-n 10, actorii se schimba dar personajul continua sa existe...

Multe seriale mi-au mai trecut prin fata ochilor de-a lungul anilor: M*A*S*H, Friends, Who’s the boss, Seinfeld, Dharma&Greg, Everybody loves Raymond, Cheers, Suddenly Susan, 3rd Rock from the Sun, Mad About You, The Nanny, Merlose Place, Ally McBeal, Dawson's Creek NYPD Blue, The X-Files, Chicago Hope, ER, Nikita...

Microbul serialelor s-a reactivat. Traiasca internetul! Am vazut Prison Break cu sufletul la gura. Am pierdut noapte dupa noapte. La inceputul fiecarui episod imi ziceam asta e ultimul la care ma uit si ma culc. Si ziceam asa la 1 noaptea, apoi la 2, apoi la 3... si ma trezeam ca e 5 dimineata si peste 4 ore trebuia sa fiu la serviciu. Au urmat apoi Grey’s Anatomy, 30 Rock, Weeds, Men in Trees, House, How I Met Your Mother...

Ultimul care se adauga la lista este The Good Wife. M-a sedus si m-a abandonat. Ce-o fi fost in capul meu sa ma apuc de un serial la care s-a filmat doar o serie.

Dupa 4 ore si jumatate: am primit pe mail site-ul asta: www.vplay.ro. Ma uit la M*A*S*H, primul episod.

Vreau culoare

Si m-am apucat de blog. Si-am intrat in pana de idei. Mai am de fapt cateva dar nu reusesc nicicum sa le conturez zilele astea. Si m-am panicat un pic. De ce m-am apucat de scris? Pentru ca trebuia sa fac ceva, orice, sa imi tin ocupate mintea si mainile. Sa nu mai tremure si sa nu mai ceara. Pentru ca se spune ca scrisul te elibereaza si iti pune ordine in ganduri.

O alta activitate care imi ocupa mintea si mainile este decorarea casei. Am 2 camere, 2 holuri, 1 baie si 1 bucatarie care asteapta sa capete personalitate. Si pentru ca nu prea ma pricep la decorat primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma agit toata. La asta sunt experta. Am inceput sa ma uit pe tot felul de site-uri cu decoratiuni gandindu-ma ca daca vad multe poze o sa pot hotara repede ce imi doresc. La fel am zis si despre vizita la Kika din weekend. Da de unde!

Ce galerii si draperii aleg? Cu ce asortez dulapurile rosii din bucatarie? Ce masa, ce scaune si ce decoratiuni pentru pereti sa aleg? Eu vreau un pic de turcoaz in bucatarie, merge oare? Si ce tapet pun in sufragerie ca sa se potriveasca cu canapeaua albastra si biroul rosu? Stiu sa pun tapet? Merge in dormitor galben cu verde? De ce chiuveta e diferita la culoare de baterie, care la randul ei e diferita de culoarea hotei, care la randul ei e diferita de manerele de la dulapuri? Merge bucataria cu sufrageria si cu dormitorul? De ce Feng Shui zice sa nu pun oglinda la intrare ca eu chiar acolo vreau sa o pun? De ce zice Feng Shui ca trebuie ca mobila sa fie cu colturile rotunjite ca a mea nu le are rotunjite? Sunt colturi si de-aia se si cheama asa, ca daca ar fi rotunde s-ar numi altfel, nu?

Prea multe intrebari si prea putine raspunsuri deocamdata. Ma gandesc ca vin ele raspunsurile cand sunt pregatita sa le primesc. Si cand sunt pregatita sa ma mut. Nu?

Cunostinte noi

Cand ma gandesc la casa mea cea noua, tot mai des in ultima vreme, ii atribui genul feminin. E adevarat: o casa, doua case... dar nu functioneaza asa la mine. De exemplu pentru mine orasul Barcelona este de gen feminin iar Londra de gen masculin. Si ca o veritabila dama bine, casa mea s-a lasat greu cucerita. A durat muuulte luni si muuulti nervi pana sa fie a mea. 5 luni si 12 zile ca sa fiu precisa. Si dupa aceea, eu, ca-n bancul cu ursul si cu iepurele i-am zis auzi, draga, stii ceva, nu te mai vreau. Si ne-am despartit o vreme. Nu ne-am mai privit ochi in ochi mai bine de o luna. Dar cum la mine nu tine supararea mi-am luat inima in dinti, am mers si i-am dat tarcoale (a se intelege ca am masurat pereti si geamuri). Cred ca pana la urma o sa devenim bune prietene, eu ma inteleg bine cu fetele.

Ieri am finalizat primul proiect impreuna, mobila de bucatarie. Foarte frumoasa, foarte eu. Am stresat-o ceva pe Monica, arhitecta de la Si Pro, dar pana la urma a iesit ceva pe gustul meu. Al nostru, pardon. Ieri au venit 2 baieti simpatici si au montat minunatia.

Cat am stat acolo, facand absolut nimic decat uitandu-ma la cei 2 baieti, a intrat la mine in sufragerie primul invitat. O vecina. A intrat fericita ca se muta cineva langa ea si ca nu mai e singura. Vaaai mie, mi-am zis! Cateva secunde nu am mai putut sa ascult ce zice pentru ca ma si vedeam cu ea la mine pe canapea uitandu-ne la telenovele sau schimband retete de prajituri. Si a aflat totul despre mine. Si eu totul despre ea, desi eu nu am vrut dar nu am avut incotro. Cu unii oameni nu te pui. Dupa aceea am cunoscut-o si pe vecina Roxana, pe care o citesc cu regularitate pe forum. Simpatica, mi-a placut de ea. Si mi-a placut si de vecina cu catelul Mickey - nu stiu ce caine e dar are acum 2 kg si o sa se faca de maxim 4 kg si jumatate. Deci la maturitatea lui va fi cu 3 kg sub Basescu - motanul meu de 7 ani si 7 vieti; 2 vieti a pierdut incercand sa se reprofileze si sa se faca aviator. A cazut de la balcon. Dupa aia a renuntat, cred ca si-a dat seama ca activitatea (in termen general acum) nu e de el. Ii place mai mult sa faca ceea ce face acum. Adica nimic.

Revenind la bucataria mea, cand am cumparat electrocasnicele, am primit bonus chiuveta si bateria. Si nici prin gand nu mi-a trecut ca nu sunt cum vreau eu. Sunt naiva, stiu. Dar cum calul de dar nu se cauta in gura am depasit repede momentul. Chiuveta e faina pana la urma ca material doar ca are cuva mica. Baterie, imi cumpar alta. Acum urmeaza ce e mai greu. Sa o termin de decorat. Ca mai e nevoie acolo de o floare, o atentie, o maslina.

Veste buna

„Buna Ioana, am vazut ca iar mi-ai transferat niste bani. Iti multumesc mult de tot inca o data si vreau sa-ti zic ca am strans toata suma de care am nevoie pentru operatie. Plecam pe 21 la Viena. Pe 23 e programata operatia. Sper sa fie totul bine pana la urma. O sa te tin la curent...”

Merci frumos, Mihai

Banii de care vorbeste sunt donati de Marcel, eu doar am apasat niste butoane. Mihai a fost operat in ianuarie de ceea ce se credea atunci a fi o tumoare benigna la femurul stang. Rezultatul post operator a dezvaluit insa natura maligna a tumorii - osteosarcom. A inceput tratamentul oncologic cu citostatice pentru distrugerea eventualelor resturi ale tumorii. Dupa terminarea sedintelor cu citostatice era nevoie de o noua operatie (inlocuirea femurului si a articulatiei sold si poate chiar si genunchi cu proteze speciale interne). Statisticile mondiale indica o rata de vindecare de peste 85% in cazul pacientilor cu osteosarcom detectat la timp si tratat corespunzator.

Casa dulce casa

Despre caracterul profesional al excursiei mele la Iasi nu imi vine sa vorbesc mai mult decat am facut-o. Astept pozele oficiale. Coaforii mei au fost la inaltime si asta e tot ce conteaza pana la urma. Recunosc ca m-am dus la Iasi cu inima putin stransa. Dar am descoperit niste oameni faini, calzi, prietenosi, veseli, muncitori... diferiti fata de cum mi-i imaginasem eu din spatele biroului. Mi-a fost teama da, dar a fost o placere sa fiu alaturi de ei saptamana trecuta.

Am remarcat la Iasi, pentru a nu stiu cata oara, ca am devenit usor nepoliticoasa. Primul semn: nu mai salut. Saptamana trecuta mai toata lumea de care ma apropiam ma saluta (la un moment dat ajunsese chiar sa mi se para enervant sa fiu salutata de atata lume, pe care nici macar nu o cunosteam), era politicoasa si bine intentionata - la hotel, la eveniment, in magazine. Eram cu Costel in prima dimineata, sa facem cumparaturi, iar vanzatoarea auzind ingrijorarea noastra despre telefonul lui stricat ne-a oferit imediat detalii despre un service din apropiere, cum ajungem si cat ne-ar costa.

Primul impuls a fost sa dau vina pe anii petrecuti in Bucuresti dar m-am gandit mai bine si cred ca un oras te schimba numai in masura in care il lasi.

Am venit la Bucuresti fascinata in primul rand de oamenii mei de aici: Reli inainte de toate. Imi amintesc o vacanta de vara, eram in generala, a 7-a sau a 8-a si s-a nimerit sa o am pe Reli numai pentru mine un weekend intreg. Am iesit la plimbare prin Bucuresti. Foarte tare mi-a placut orasul si vroiam sa iau suveniruri de peste tot. De la Pizza Hut am vrut sa iau meniul acasa dar chelnerul nu mi l-a dat.

Am venit la Bucuresti pentru ca aici ma puteam pierde in multime (cred ca de-asta am si incetat sa salut) in pasajul Unirii la metrou sau pe Magheru. Tot de-asta mi-a placut si blocul din Dristor in care locuia Reli - era mare si vecinii nu prea se cunosteau. La Alba vecinii nu numai ca se cunosc si se saluta dar isi stiu si zilele de nastere sau alte picanterii intime. Iar la Sebes aveam o vecina careia Buni ii spunea Europa Libera. Doamna Europa Libera stia tot, tot, dar absolut tot despre oricine din bloc.

Nu am venit la Bucuresti pentru parcuri, teatre, magazine, baruri, prieteni. Sau pentru ca ASE-ul e mai bun ca ISE-ul. Sau pentru ca job-urile sunt mai bine platite. Am venit pentru siguranta pe care mi-o oferea bucata de familie de aici dar totodata si pentru nesiguranta pe care mi-o oferea orasul. Si acum vreau sa plec pentru ca familia imi transmite nesiguranta prin plecarea ei peste mari si tari iar orasul incepe sa devina previzibil.

RFW 2010 - vijeliosii in backstage

Una din povestile cu care am crescut se numeste Vijeliosii. E cu niste elevi de generala, jucatori intr-o echipa de fotbal, care se pregatesc pentru campionatul scolii. Vijeliosi au fost si coaforii mei la Iasi. Eu stiam ca sunt buni si talentati dar nu chiar asa. Au muncit enorm de mult cei 15 care s-au incumetat sa vina la Iasi: au coafat 300+1 de modele in 2 zile (eu sunt +1; mi-au facut si mie bucle in prima zi). A fost cald, obositor dar frumos. La final au zis ca parca ar mai fi rezistat inca o zi in ritmul asta. Toate colectiile de la RFW 2010 pot fi vazute pe www.fashionandbeauty.ro. Cateva poze din backstage:

Pregatiri pentru RFW

Am ajuns ieri pe la pranz la Iasi cu o vaga durere de cap de la zborul cu Alenia. As vrea sa ii pot spune avion la magaoaia aia cu care am zburat dar ratiunea si experienta ma impiedica. Dar am ajuns, asta conteaza.

Ziua de ieri trebuia sa fie una de relaxare dar m-am emotionat toata cand am ajuns la hotel si am vazut ca pe lista de cazare eram doar eu si Costel. Asa ca primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma pun pe cautat hotelurile unde coaforii mei dragi au fost cazati. Al doilea lucru a fost sa ma duc sa mai cumpar agrafe. Asa ca sa fie. Pentru de dimineata cum zice reclama (si chiar numai pentru de dimineata au ajuns).

Si cum a fost cald ieri la Iasi (si mai e si azi) si mai aveam vreo 2 ore pana sa ii intalnesc pe coafori cu designeri m-am aruncat intr-un scaun de paie de la Grill&Chill, am baut o limonada rece si am terminat cartea, asa cum mi-am propus - la umbra. Am terminat Evanghelia dupa Pilat in targul Iasilor unde mai totul poarta nume de Sfinti. Chiar si cabinetul de medicina dentara de langa hotel - Sf. Maria.

Au urmat apoi, in prag de seara, discutiile coaforilor cu designerii, decoratul backstage-ului (a, sa nu uit pentru anul viitor: niciodata, niciodata dar niciodata nu o sa mai fac autocolante pentru decorat backstage-ul. Trebuie sa gasesc o solutie mai usoara.) si petrecerea de bun venit din Office-ul iesean.

Am apucat sa fac si o plimbare prin oras, dar asa fara nicio tinta clara si bine definita. Dar daca as fi avut una, chiar una indrazneata, cum ar fi de exemplu Londra sau Paris as fi gasit drumul cu siguranta. Aici in Iasi este un indicator care iti arata incotro sa o apuci spre oricare din cele 2 metropole si cati kilometri ai de parcurs.

Weekend cu fetele

Buna terapie iesitul in oras cu fetele. Scumpa, ca orice terapie de altfel, dar buna. Dupa o luna si mai bine de varsat un lighean de lacrimi, pierdut 6 kg, dormit non-stop 3 zile si 3 nopti (primele) si dupa aia nedormit toate cele ce au urmat, stat in casa si uitat la seriale bune sau mai putin bune, refuzat orice comunicare cu oricine, pierdut toate orele de tango si toate iesirile de marti cu fetele... si lista poate continua pentru ca eu really suck at break-ups... Revenind: dupa o luna si mai bine, mama si cu Reli m-au luat pe sus si m-au scos in oras weekend-ul asta. La targul de vechituri, pardon antichitati, din parcul Kiseleff si apoi la Ikea.

Mi-am zis ca plec de-acasa cu mainile lipite in buzunare ca nu care cumva sa cheltuiesc vreun ban pe care oricum nu il am. Dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ... Am gasit acolo o gramada de chestii mici numai bune de luat acasa: un polonic cu totul si cu totul de aur bun pentru scos fructele din compot de exemplu. Achizitia mea preferata. Foarte dragut, conform pozei, 50 de lei negociat de mama de la 60; am continuat cu lupa pentru mama, 35 de lei si normal ca dincolo era mai ieftin; Reli s-a facut cu niste ochelari cocheti, 130 de lei negociati de la 180. Ce-or sa le mai invidieze pe ale mele mame toate cucoanele de la Cora cand isi pun ele lentinele sa citeasca preturile de pe raft; si am mai luat si un inel pentru prins esarfele. Pentru Reli. Ea e cocheta.

De la maruntisuri am trecut la lucruri mai serioase: un scrin de vreo 2000 de euro si o haina de blana de vreo 1000 de euro. Noroc ca scrinul era prea mare si haina de blana prea mica. Eh, n-a fost sa fie, poate data viitoare.

Incetisor, incetisor am pornit-o pe jos pe Kiseleff, am cascat ochii la toate casele faine, ambasade sau nu, si am ajuns intr-un final si la poarta Herastraului sa stam la 131/335 sa mergem la Ikea. Cat am stat in statie Reli a pus ochii pe ceva targ din parc. Puuutin de tot s-a dus sa faca inventarul si acolo. Nu avea stare sa stea locului.

Si-am ajuns la Ikea sa vedem care e trendul in decoratiuni ca tot sunt proaspata proprietareasa... Aici l-am cunoscut pe Micke, un dulapior numai bun pentru balconul lu' Reli. Micke are 28 de kg, important si neglijat detaliu. Eu am devenit fericita posesoare a unui scaunel pe care sa ma urc cand vreau sa ajung la viitoarea mea mobila prea inalta pentru mine (am mai zis ca sunt mica de statura) si altor cateva accesorii. Dar la perdele m-am declarat invinsa. Am depus armele, adica picioarele, in fata lu' Reli. M-am asezat pe un europalet si am zis cu rusine in glas ca nu mai pot. Nu stiu de unde are femeia asta atata energie in ea ca dupa atatea ore de mers sustinut ea era ca un fresh de portocale. Adica fresh.

Cu foamea-n gat si cu Micke-28-kg dupa noi am ajuns cocosate la Cocosatu' unde ne-am ghiftuit cu mancare sanatoasa. Mici, cartofi si bere. Gandul ne-a fost la Buni ca ea avea pofta de toate astea.

Vorba zice nu lasa pe maine ce poti face azi. Sau, varianta familiei Rapcau ar fi: cumpara azi ce mai astepti pana maine! Si asa am eu un minunat mobilier pentru minunatul meu balcon - 2 fotolii, o canapea si o masuta numai bune de primit oaspeti.

Si te iubesc atat de...

Canta maine, la 22:00, la MTR. Poate ajung. Poate nu. Oricum, azi mi-a smuls un zambet.

Prima casa

eu: buna. a vandut mama la sebes. 32 000 euro.

vara-mea: serios?!

eu: da. a gasit pe unu' care avea banu' jos si a vrut sa investeasca. ne mai lasa cheile pana in iulie. vreau si eu sa mai trec pe-acolo.

vara-mea: cred. si eu sunt trista ca as mai fi vrut sa dorm la buni.

eu: da. si eu ma bucur pe jumatate doar. ma bucur ca mama poate sa isi achite creditul ala de l-a facut pentru avansul meu si reli poate sa faca prin casa ce vrea.

vara-mea: nici nu pot sa ma gandesc ca nu pot sa mai trec pe acolo, dar ma bucur c-au reusit.

eu: da, e un sentiment ciudat si pentru mine. sincer nu ma asteptam sa vanda atat de repede. doar asa ca sa mai fie un pic casa a noastra. ala de a cumparat nu vrea sa se mute. l-a luat pentru un nepot. sigur mai putem sa mergem pe-acolo si dupa iulie. doar ca trebuie sa luam cheile de la el.

6 ani am locuit la Sebes. 12 ani la Alba. 11 ani... and counting... la Bucuresti in diferite case si camine pe ruta Dristor - Moxa - Rosetti - Dristor - Tei - Militari - Tineretului - Rosetti. 29 de ani in total. Toti anii mei.

Simt acum ca mi s-a dus un pic presul de sub picioare pentru ca am stilul de a ma atasa de casele in care am locuit. La ultimul mutat plecam dintr-o garsoniera unde stateam cu chirie intr-un apartament cu doua camere in centrul orasului si fara chirie. Afacerea asta buna a aparut prin 2005. Si acum mai merg la cumparaturi, din nostalgie, la piata Norilor sau la magazinul non-stop de la parterul blocului de vizavi. Parca se cheama Vip dar noi ii zicem la prietenii nostri.

Cel mai greu mutat a fost primul, de la Sebes la Alba. Aveam 6 ani si-un pic, intram in clasa I si ma mutam de la bunici la parinti. S-a lasat atunci cu multe scandaluri si plansete. Acum, o data cu vanzarea asta parca ma mai mut o data. Si parca s-a vandut si o parte din mine, copilaria. Imi vine sa dau o fuga pana la Sebes si sa recuperez lucruri: jucariile sau lingura cu Pif cu care mancam felul intai.

Acum sunt pe cale sa ma mut din nou. Imi tot fac curaj de vreo 2 luni. Mi-am cumparat prima mea casa cu Prima Casa. Mi-e greu sa ma mut din Rosetti. Mi-e greu greu sa inchei socotelile cu casa asta, sa trag linie si sa pun punct. Mai ales acum ca este o casa care sufera. E veche. Sau batrana. Si e stricata. Sau bolnava. Au venit niste doctori de case si s-au uitat la ea. Tratamentele sunt foarte scumpe. E scoasa si ea la vanzare.

Iasi cu placere

Ma intorc la Iasi dupa 2 ani. Gasca nu mai e aceeasi. Eu nu mai sunt aceeasi. Dar... ocazia e aceeasi, evenimentul Romanian Fashion Week. Si placerea e aceeasi.

Sunt acolo in primul rand in calitate de hairstylist-sitter. Am grija ca celor 15 coafori cu care merg la Iasi sa nu le lipseasca nimic astfel incat sa-si poata face foarte bine treaba pentru care sunt acolo: sa coafeze in 2 zile 300 de modele.

Imi doresc ca anul asta sa gust mai mult orasul. Mi-am propus sa fac asta marti, dupa ce termin cu treburile organizatorice: semnat contracte, pregatit backstage, intalnit cu fotograf etc. Vreau sa termin cartea pe care o citesc in parc, pe banca. Sau pe iarba. Sau intr-o cafenea. La umbra.

Miercuri si joi sunt zile pline de moda. Acum 2 ani au fost (credit foto Pro Image):

Designer Ludmila Corlateanu, debut

Designer Kinga Varga

Designer George Hojbota

Designer Andreea Tincu

Designer Andreea Musat, debut

Designer Andra Clitan

Vineri ma intorc acasa. Numai bine de ziua lu' Reli. Poate-si face tort de-ala bun.

Icebreak

Anul trecut lansam un produs de styling special dedicat barbatilor - pentru ca barbatii si femeile sunt diferiti, e normal ca si produsele pe care le folosesc sa fie diferite. In timp ce pregateam lansarea am primit pe mail de la o prietena animatia asta:

Asa am inceput sa trag cu ochiul pe net si sa mai citesc chestii haioase despre diferentele dintre femei si barbati. Unele m-au facut sa actionez. De exemplu: se spune ca o femeie are in baie, in medie, cam 437 de obiecte. Iar un barbat are 6. Cand am ajuns acasa am dat fuga in baie si m-am pus pe numarat. Eu: 129, el: 9. Numarul meu este de fapt mult mai mare pentru ca am trisat un pic. Am scos repede din baie saculetul cu bijuterii si nu am numarat agrafa cu agrafa. Si nu inteleg nici acum la ce-mi trebuie 3 mascara si 4 perii de coafat, de acelasi fel, aceeasi marime si toate de proasta calitate.

Sau celebra deja: o femeie cand se rataceste cere indicatii. Un barbat nu se va opri sa ceara indicatii despre drum. Testat. Adevarat. Daca nu m-am invartit cu un prieten prin Sibiu incercand sa ajungem, cu masina, cat mai aproape de restaurantul Butoiul de Aur. Nu se putea intra de pe strada de unde vroia el. Dar s-a incapatanat o vreme. Cand nu ma enerveaza imi place de el.

Iar femeile si pantofii... se spune ca barbatii pot sa-si cumpere in 3 minute o pereche de pantofi. De pe internet. Iar femeile umbla prin magazine 3 saptamani, probeaza sute de pantofi, compara preturi, dupa care nu isi cumpara nimic. Eeeeu... caut de 2 ani perechea perfecta de sandale.

Cu partea asta amuzanta a subiectului femei vs. barbati am inceput prezentarea de lansare. A prins bine. Chestiile haioase in general sau ceva bun de mancare prind bine intotdeauna. Destinde atmosfera si relaxeaza oamenii. Dupa aia mi-e mie mai usor.

Undo si de la capat

Mi se intampla, foarte des, sa spun lucruri, sa imi para rau si sa ma gandesc, pana obosesc, ca daca as fi spus altceva urmarea ar fi fost alta. In toate cazurile astea simt nevoia in viata mea de un buton de undo.

tu: deci aşa cu facebook-ul :)

eu: of, sherlock... dupa mai bine de o luna ai vazut asta

tu: mda, mai bine mai târziu decât niciodată

eu: te mana curiozitatea sa vezi ce mai fac fara sa intrebi

tu: da, un pic

(in timp se scriam ma gandeam ce blonda am fost cand te-am sters din lista de prieteni. Asta inseamna ca nici eu nu mai pot vedea ce faci tu fara sa te intreb, in cazul in care ma mana curiozitatea).

...

tu: văd c-ai mâncat prăjitură bună

eu: cum?

tu: :)

eu: a, ok. da. prajitura lu' simona.

tu: mda. cum e cu casa?

eu: pe 16 iunie monteaza aia mobila de bucatarie

(nu inteleg cum se pune cap la cap blogul cu persoana. eu m-am cautat si nu m-am gasit).

...

tu: ascult ceva sage francis acuma. e destul de ok

eu: am ascultat pe national aia ca mi i-ai recomandat ultima data

tu: ţi-au plăcut? bloodbuzz ohio, mai ales

eu: da, mi-au placut. ii mai da si guerilla din cand in cand.

tu: da, guerilla m-au surprins într-o zi. au pus The Notwist. sau Nedry. că nu mai ţin minte, dar oricum...

eu da, e unu' care pune genul tau. mai aud si eu melodii pe care le-am auzit prima data la tine.

tu: mda. sunt şi eu bun la ceva. aleg nişte muzică ok câteodată. :)

(Guerilla zice mult prea des pentru mine vremea la Sibiu si Timisoara).

eu: eh.
sunt cateva lucruri la care te pricepi.

tu: a.
mda.
nu multe, ioana

(mi-au trecut prin minte multe).

...

tu: nu-s prea ok zilele astea

eu: cum adica?

tu: na, nu vreau să discut despre asta

eu: pf. cum simti...

tu: hai, gata

Daca as avea la dispozitie un buton de undo l-as folosi acum.

tu: nu-s prea ok zilele astea
eu: nimeni nu-i perfect :)
tu acum:

Abonați-vă la: Postări (Atom)

© Mademoiselle Oui, AllRightsReserved.

Designed by ScreenWritersArena