Mademoiselle Oui

Prajitura lu' Simona

Atunci cand gatesti cu suflet se vede. Reli face asta duminica de duminica pentru mine.

Si duminica asta mi-a gatit ceva bun: ciorba de vacuta cu rulmenti (are inauntru mazare), varza cu carne iar la desert a ales pentru saptamana asta prajitura lu' Simona. In familia mea unele prajituri au nume speciale. De exemplu, la prajitura asta noi ii zicem prajitura lu' Simona pentru ca avem reteta de la Simona, o prietena de-a lu' Reli (eu ar trebui de fapt sa ii spun prajitura lu' Neluta pentru ca pe sotul Simonei il cheama Nelu si cand eram mica am considerat ca numele de Neluta ii este mai potrivit pentru ca se asorta mai bine cu cel al sotului ei). Sincera sa fiu, prajitura asta nu ocupa un loc fruntas in preferintele mele dar saptamana asta a urcat bine cateva locuri pentru ca a iesit foarte, foarte buna. Si nu ma laud asa de una singura, colegii de la serviciu sunt de aceeasi parere. Doua colege mi-au cerut chiar si reteta.

Ingredientele:

200 g unt; 200 g faina; 200 + 200 g zahar; 2-3 linguri cu varf de cacao; 6 oua; 6 linguri cu varf de nuci taiate marunt.

Se mai tin pe-aproape si:
2 linguri de zahar; 1 lingura de zeama de lamaie; un pic de unt si un pic de faina pentru uns tava; 1 pliculet de zahar vanilat; inca 2 linguri de faina.

Pregatirea pas cu pas:
Se separa ouale. Se pun albusurile intr-un bol si galbenusurile in altul. Albusurile se bat spuma. Taina lu' Reli: pentru a obtine o spuma tare si consistenta se adauga 2 linguri de zahar si 1 lingura de zeama de lamaie.

Se freaca untul cu 200 g zahar. Se adauga cacaua si nucile. Se adauga si faina si albusurile batute spuma, dar alternativ - un pic de faina, un pic de spuma, un pic de faina... si tot asa. Taina lu' Reli: se amesteca de jos in sus ca sa nu se taseze albusurile.

Se unge tava cu unt si se tapeaza apoi cu faina. Aluatul obtinut mai sus se toarna in tava si se da la cuptor timp de 10-15 minute, pana se face deasupra o crusta usoara.

Cat timp sta aluatul la cuptor se poate pregati glazura: cele 6 galbenusuri se amesteca cu restul de 200 g zahar, un pliculet de zahar vanilat si 2 linguri de faina. Taina lu' Reli: se pot pune doar 100 g zahar, un pliculet de zahar vanilat pudra de la Dr. Oetker si cele 2 linguri de faina. In acest fel glazura iese mai consistenta.

Se scoate aluatul de la cuptor, se toarna pe deasupra glazura si se mai da totul la cuptor inca 20 minute.

Prajitura lu' Simona merge bine cu o cana de lapte cald. Eu asa am mancat in seara asta.

Vreme trece, vreme vine

Anul trecut pe vremea asta ma pregateam pentru intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului. Eram foarte emotionata. Incepusem sa ma gandesc la evenimentul asta inca din luna februarie, asa ca fetele: cu ce ma imbrac, cum imi fac parul, ce o sa spun despre mine atunci cand se striga catalogul... M-a luat un pic prin surprindere intalnirea cu trecutul dar inca nu ma simt pregatita sa vorbesc asta.

Revenind la ziua cea mare, 22 mai. Cea mai frumoasa parte a fost la liceu - in curte la poze, in cancelarie la discursul directorului si in clasa la citirea catalogului. Masa si dansul nu au fost cine stie ce - cam ca la nunta, deci deloc genul meu. Am intrat in clasa in care am invatat in cei 4 ani de liceu. Era diferita dar totusi aceeasi. Pe langa diriginte au stat la citirea catalogului si cativa profesori care s-au atasat de noi in cei 4 ani; si noi de ei - profesorii de engleza, franceza, matematica si fizica.

Fiecare am zis cam acelasi lucru: ce facultate am terminat, unde lucram, daca suntem casatoriti sau nu, daca avem copii sau nu. Profilul clasei a fost informatica asa ca majoritatea baietilor au ajuns IT-isti. Fetele au ajuns orice altceva. Ce imi mai amintesc: Iulia este medic; Corina profesoara de matematica; Ada arhitecta; era ziua Alinei si i-am cantat; Laura face doctorat; Cristi are un baietel Carol; Linda e in State preda la ceva universiate; Luciana s-a calugarit; Giurgiu se insura in ziua urmatoare; Filofi era preocupata ca intarzie la coafor; Roxana era plina de energie; Catrina arata bine; Silviu m-a luat in brate si m-a sarutat; Ionela este profesoara de economie; Irina danseaza; Laura P. era insarcinata; Andreea a adus poze cu fetita ei; Fles a pus mana si sufletul si ne-a adunat pe toti laolalta.

La ultima ora de dirigentie din clasa a XII-a se pare ca fiecare dintre noi a scris o scrisoare despre ce a insemnat pentru el/ea liceul, ce a invatat si ce nu, unde ar vrea sa ajunga peste 10 ani. Dirigintele a pastrat scrisorile si le-a adus la intalnire. Eu nu am gasit-o pe a mea, cred ca am chiulit. La 18 ani abia asteptam sa termin liceul, sa vin la Bucuresti la facultate si sa raman in orasul care ma fermecase inca de la 14 ani, sa fiu langa Reli si Marlene, sa ma angajez cat mai repede in marketing. Silviu nu era in planurile mele. Nici eu intr-ale lui. Eram grabita in liceu, grabita sa traiesc ziua de maine.

Unii au spus sa repetam ideea cu scrisorile si pentru intalnirea de 20 de ani. Nu s-a intamplat asta. Dar ce as scrie eu, totusi? Am facut o incercare pentru un an: 1. sa invat spaniola; 2. sa merg la Paris si la Roma; 3. sa ma vad mai des cu Laura; 4. sa imi iau carnet de sofer; 5. sa merg la manichiura; 6. sa merg la psihanaliza de doua ori pe saptamana; 7. sa imi cumpar pantofi cu toc si sa ii si port; 8. sa imi cumpar telefon nou; 9. sa vorbesc mai mult cu tata; 10. sa imi placa de mine; 11. sa mananc sanatos si sa incep sa gatesc; 12. sa fac sport; 13. sa merg cu bicicleta; 14. sa cunosc oameni noi; 15. sa mananc peste; 16. sa merg la dansuri; 17. sa merg la teatru si la muzee; 18. sa nu fiu ipocrita; 19. sa ma mut in casa noua si sa reusesc sa o si mobilez; 20. sa ma mut la Londra. Cu M.

Scortisoara vs. Cuisoare

Reli este matusa mea. Preferata. Si cum imi place mie sa ii spun: mama nr. 2. Ea este sora mamei mele. Cand eram mica imi doream 2 lucruri in ceea ce o priveste: cand ma fac mare sa fiu ca ea si, intr-un mare secret, vroiam ca ea sa fie mama mea (sau sotia tatalui meu. Nu stiu exact in ce sens am gandit-o pe asta).

Lui Reli ii place sa citeasca. Sunt weekend-uri in care doar asta face. Are multe carti, apartamentul ei este pentru mine o mini-librarie. Eu de acolo imi aleg cartile sau mai bine zis mi le recomanda ea. Acum citesc Vrajitoarea trebuie sa moara, o carte in care sunt explicate de un psiholog basmele pentru copii. Foarte interesante abordari si explicatii am descoperit in cartea asta. O sa revin la subiect cu alta ocazie.

Si unde mai pui ca Reli si gateste foarte bine. Ea zice ca nu ii place sa stea in bucatarie si sa gateasca. Dar mie imi vine greu sa cred asta pentru ca altfel nu ar iesi atat de buna mancarea.

Weekend-ul trecut mi-a gatit trio-ul preferat: ciorba de pui cu tarhon, tocanita de pui cu cartofi noi si placinta cu mere. Bune de tot. Chiar si placinta, la care a gresit un ingredient. A pus cuisoare in mere, in loc de scortisoara. Nu s-a prins decat cand placinta era la cuptor iar in casa mirosea, bine ce-i drept, a vin fiert. Recomand greseala.

And the winner is...

Am revenit cu castigatorul concursului. Ea este: Paula Bilea, Hair Studio Steluta Iordache, Timisoara. Frumos, mi-a placut si mie.

Despre mine

Numele meu in buletin e Ioana, cu diferite variatiuni pe tema asta in viata de zi cu zi. Sunt o ardeleanca ce locuieste acum in Bucuresti. 6 ani am copilarit la Sebes, 12 ani am invatat la Alba Iulia, de 11 ani... and counting... imi petrec zilele la Bucuresti. 31 de ani in total. Toti anii mei pe care nu ii prea arat se pare, ca altfel nu imi explic cum a putut nenea de la Gradina Botanica din Frankfurt sa imi vanda bilet pentru Kinder sau cum tanti de la Posta Romana a putut sa ma intrebe daca stau la coada pentru alocatie.

Numele blogului vine de la parfumul Mademoiselle Coco care imi vine bine zic eu dar zice si lumea. Am inceput cu scrisul pentru ca m-am panicat usor in timp ce descopeream ca inafara de alb si negru exista si multe nuante de gri; ca eu sunt si buna si rea, si frumoasa si urata, si proasta si desteapta, si trista si vesela; ca ma definesc deopotriva si fidelitatea si infidelitatea. Se spune ca scrisul te elibereaza si iti pune ordine in ganduri. Scriu ca sa descopar nuanta mea, si numai a mea, de gri. Toate gandurile care vor prinde contur se vor regasi la capitolul balade vesele si triste.

Munca mea e faina pentru o fata. Imi fac de treaba zi de zi cu produse cosmetice. Si nu oricare, unele foarte bune, pentru par. Se gasesc in saloanele de coafura. Lucrez in domeniul asta de 10 ani si nu o sa ma pot abtine sa scriu din cand in cand si ceva despre par, indosariate toate la capitolul hair at work.

Reli, cea pe care o tot pomenesc in textele mele, e matusa mea. Tainele ei si ale mamei mele se gasesc in cele 2 capitole: ce mai face Reli si caietul cu retete.

M-am provocat cu 30 de activitati pana pe 5 mai cand implinesc rotunda, frumoasa si respectabila varsta de 30 de ani. Cum m-am descurcat? E indosariat totul in 30 before 30.

De curand m-am mutat in casa noua. Se spune ca celor din zodia taurului le este greu sa isi schimbe locul. Pot sa confirm asta. Mi-a fost greu sa ma mut iar acum imi vine greu sa-mi traiesc viata la rezidentiala. Am crezut ca ma mut intr-un loc civilizat, unde e numai lapte si miere si umbla cainii cu covrigi in coada. Capitolul asta cuprinde suisurile si coborasurile vietii mele la rezidentiala.

Bob cu bob se umple sacul

Pe mine ma cheama Ioana. Dar putina lume imi spune pe nume si-atat.

Pentru cei mai multi sunt Ioana Mica pentru ca in fiecare grup din care faceam parte la un moment dat se nimerea sa mai fie o Ioana care, clar, era mai mare ca mine (la inaltime). In familie sunt si eu Ioana Mare (la varsta) pentru ca am o nepotica de 5 ani pe care o cheama ca pe mine.

Tata imi vorbeste cu fata lu' tata si imi spune soptit sa fii cuminte! de fiecare data cand plec de acasa; Mama ma intreaba la telefon ce face pusa lu' mama? (prescurtare de la papusa); Reli ma striga Ionele; Tinel ma alinta Mitzi (pentru ca imi plac pisicile, prefer motanii grasi si pufosi, dar si pentru ca am cazut cu bicicleta lui chiar la primele noastre intalniri si in felul asta am ramas mitza biciclista); Buni imi striga de pe balcon drum bun ingeru' lu' buni; Silviu incepea scrisorile cu Ioana mea; Marcel striga de la el din birou Johnson sau Ionescu; Cristina intra in birou dimineata si zice ce faci Jolie?; Claudia, in drum spre geam sa traga jaluzelele, ma intreaba ce faci azi Ioana Bomboana?; Dana mai vine la mine cu o factura si zice Jo avem o problema; Fles imi spune Ionetz; Iar Beatrice cand are vreo intrebare incepe cu Tzucurel?.

Tinel spune ca sunt materialista, Marcel ca sunt de incredere, Cristina ca sunt mai puternica decat cred; Mama ca nu mint; Claudia ca sunt un suflet fain.

Incerc sa ma prezint, o scurta descriere, cateva cuvinte. Obtin ambalajul cu etichetele date de oameni dragi din jurul meu. Continutul... eu nu il stiu prea bine. De-abia incep sa il descopar. Oricum, sper sa aiba gust bun.

Maestrul vrajitor

Munca mea e foarte faina pentru o fata, zic eu. Imi fac de treaba zi de zi cu produse cosmetice. Si nu oricare, unele pentru par, foarte bune. Se gasesc in saloanele de coafura. Lucrez in domeniul asta de vreo 7 ani si nu o sa ma pot abtine sa scriu din cand in cand si ceva despre par. Cu ocazia asta o tin si pe Manu conectata la trend, ca tot e acasa cu Ilinca de vreo cateva luni. Sa nu care cumva sa se plictiseasca si sa uite.

De vreo trei ani incoace ne viziteaza un domn englez (de fapt australian la origine) foarte priceput intr-ale parului lung. Il cheama Patrick Cameron. Lioara Bradu, pe vremea cand lucra la Elle, l-a numit intr-un articol "maestrul vrajitor". Eu una nu am gasit de atunci cuvinte mai bune pentru a-l caracteriza.

Vine la noi in tara, asa cum am zis, in fiecare an, si tine un seminar-show despre ce stie el sa faca mai bine: coafarea parului lung. Asta o sa se intample si luni, 17 mai, la Teatrul National. Este un eveniment dedicat in primul rand profesionistilor din domeniu, adica hairstilistilor.

Mie imi place de el pentru felul in care tine sala in priza. Este o gazda primitoare, vesela, calda, glumeata, pozitiva... si mai important decat toate astea, explica foarte bine si pe intelesul tuturor tot ceea ce face. Dupa fiecare seminar de-al lui plec chiar si eu, care nu lucrez in domeniu, (adica nu sunt hairstilist) cu impresia ca este foarte usor ce face el si ca pot sa fac si eu acasa. Nu e chiar asa...

Hairstilisti talentati sunt si in Romania, multi. Cu ocazia seminarului lui Patrick Cameron a fost organizat un concurs de fotografie cu tema "Coafuri de Seara". Cine castiga, unul singur, pleaca la Londra la un seminar-tehnic cu "maestrul vrajitor". Aici sunt creatiile lor.

Iar preferatii mei sunt mai jos. As pune banii pe oricare din ei. Dar doar unul va castiga, luni aflam cine.

Alexandra Gramosteanu, Gett's Color Bar, Bucuresti

Cristina Popovici, Salon Centro Dona, Bucuresti

Elena Panculescu, Salon Star Line, Constanta

Gabriela Dumitrescu, Salon Jennyfer, Targoviste

Ildiko Simon, Salon IL di Stil, Tg. Mures

Ionela Dobre, Salon Neo Bluette, Ploiesti

Liviu Veja, Salon IL di Stil, Tg. Mures

Paula Bilea, Hair Studio Steluta Iordache, Timisoara

Simina Cheteles, Salon Fistichiu, Cluj-Napoca

Steluta Iordache, Hair Studio Steluta Iordache, Timisoara

Viata la oras

E frumos sa stai in centrul orasului. Eu stau pe la Universitate de vreo cativa ani, asta pentru ca sunt norocoasa posesoare a unei verisoare plecate in Germania. Dar sunt si dezavantaje. Ca doar nimic nu e perfect cum bine zicea un prieten de-al meu: "nu perfectiunea ne atrage (la oameni... completa el)."

Imi place ca am locuri faine la o aruncatura de... picior: cinema-uri uitate de lume de cand cu mall-urile; restaurante foarte utile cand mancarea buna-buna facuta de Reli se termina; se gaseste, clar, si un loc pentru dancing sau pentru o bere cu prietenii; Music Box-ul de unde inchirez filme si care e deschis pana in miez de noapte. Casa e faina ca e mare sau mai bine zis inalta. Taxi-ul vine de fiecare data, nu exista scuza "nu am nimic in zona, reveniti". Am metrou direct pana la serviciu care unde mai pui ca se si goleste cat de cat la Universitate.

Dar...: la non-stop-ul din colt sunt preturi mari; nu am piata decat daca merg cateva statii cu metroul sau tramvaiul; casa este de prin 1938 si aseara de exemplu cand a fost furtuna mare a plouat peste tot, si de peste tot, mai putin in baie; nu mai zic nimic de cutremure. Ehei, cum se compenseaza toate. Cu toate astea, imi pare rau ca trebuie sa ma mut. Cu M.

Aveti putintica rabdare

Romanul are ceva cu statul la coada. Nu prea sta. Se enerveaza si face scandal chiar si atunci cand nu este cazul. Ieri am fost la Sectia 21 pentru buletin. A doua vizita. Saptamana trecuta, la prima vizita, nu m-am semnat pe ceva hartie. Ieri dimineata m-au sunat sa ma cheme la Sectie sa dau cu subsemnata. Aveau program pana la 19.00 asa ca dupa munca am plecat spre ei. Am ajuns pe la 17.45 si m-am pus la coada. Nu era foarte multa lume, 3 persoane inaintea mea asa ca nu mi se parea normal sa ma bag in fata chiar daca ce aveam eu de facut dura doar cateva minute. Ma rog, in general nu mi se pare normal sa intru in fata. Dar a mai venit un domn, cu aceeasi problema ca si mine. Si bineinteles ca a intrat in fata. Cu gura mare, ca el a mai stat la rand si saptamana trecuta, ca nu e normal sa fie chemat a doua oara, ca nu fost atenti aia, ca una, ca alta. A facut un pic de scandal, toti de la coada au fost de acord: da nene, e nasol, e bataie de joc. Si-a facut omu' treaba si in 5 minute a plecat. Eu, tot la coada.

Inaintea mea era o doamna cu un copil de 14 ani. Foarte suparata ca ea a plecat mai repede de la serviciu, tocmai de la Aurel Vlaicu ca sa fie aici in Militari la 17.00 si el, odorul ei, nu e in stare sa fie punctual, el venind doar de peste drum. Si uite asa am in fata o femeie nervoasa ca trebuie sa stea la coada din cauza copilului ei. Asta nu ar fi nimic daca ar fi tacut din gura. Dar n-am avut eu norocul asta. L-a certat pe copil de fata cu toata lumea de acolo. Eu, rusinata un pic. Dar despre rusinea mea, cu alta ocazie. Copilul asta nu a scos niciun cuvant tot timpul. Nici macar atunci cand ma-sa l-a intrebat: "na, spune acum, cine e dus cu capul? Tu sau eu?" Eu inclin sa cred ca ea are o problema. Nu imi place cand parintii isi cearta copiii in public. Mi se pare ca ii umilesc fara rost. Nu cred ca baiatul, de exemplu, a invatat in felul asta vreo lectie, ba mai mult cred ca a si ramas cu ceva sechele. In fine, nu sunt mama dar nu cred ca educatia copiilor se face cu parul sau cu gura mare in public. Pe mine m-a atins scena asta la rusinea si umilinta pe care o simt si eu.

Intr-un final doamna a tacut. Pe tema asta. Pentru ca dupa aia i-a luat in colimator pe cei de la primirea actelor pentru ca sunt foarte inceti, stau 15 minute la o persoana. Acum simt un pic nevoia sa le apar pe doamnele de la buletine. Ma caracterizeaza treaba asta, sa incerc sa iau apararea celor care sunt atacati. Desi doamnele s-ar putea apara foarte bine si singure pentru ca au niste guri... Ideea aici e ca nu au cum sa scada sub 10 minute la o persoana si 15 minute daca intra 2 persoane. Trebuie sa se uite totusi cu atentie pe actele de proprietate, pe actele de identitate, sa faca poze...

Oricum, am rezolvat problema pentru care venisem. Si asa mi-am petrecut eu ieri vreo 45 de minute la Sectia 21 din Militari. Stand la coada si ascultand parinti frustrati.