Mamele astea, cum le stiu ele pe toate

Cercetam de dimineata ce filme bune sunt la cinema in weekend-ul asta. Nu prea m-a impresionat nimic dar nu m-am panicat pentru ca am cam somat in ultima perioada la vazutul de filme si cred ca o sa gasesc ceva numai bun de inchiriat la prietenii mei de la Music Box. Zilele trecute am vazut si eu pentru ce-a luat Sandra Bullock Oscarul anul asta. Mi-a placut The Blind Side. Si am si plans, bineinteles, ca sa nu ma dezmint.

Revenind: dupa ce am cercetat prezentul de la cinema am tras un pic cu ochiul si la viitor. In octombrie vine Eat, pray, love, film cu Julia Roberts, realizat dupa cartea deja celebra a lui Elizabeth Gilbert. M-am tot lovit de carte zilele astea, am vazut un numar considerabil de femei citind-o in metrou. Ca pe drept, e o carte de fete.

Am citit Mananca, roaga-te, iubeste acum cateva luni la recomandarea lu’ Reli. Se pricepe sa imi recomande exact cartea de care am nevoie. Imi pune cartea in brate si imi deschide la pasajul pe care trebuie sa il citesc prima data. Asa s-a intamplat cu Mananca, roaga-te, iubeste. Intr-o seara de toamna trecuta eram noi doua in bucatarie si ne faceam de treaba cu mainile. Ea spala vasele, eu il mangaiam constiincioasa pe Basescu, motanul nostru comun. Proaspat intoarsa de la Sibiu (oras minunat pe care obisnuiam sa il vizitez luna de luna datorita amplasarii lui strategice, la jumatatea drumului dintre mine si Fat Frumos) ii povesteam cum m-a lovit o infectie urinara. Ma asculta ea ce ma asculta, pleaca din bucatarie si se intoarce cu o carte. Imi zice ca nu sufar eu de nicio infectie urinara si imi da sa citesc capitolul 100:

"Dar peste cateva saptamani toata distractia s-a razbunat pe mine. Dupa toate acele nopti nedormite si dupa toate acele zile in care am facut dragoste aproape fara oprire, corpul meu a rispostat si m-am pomenit cu o cumplita infectie a vezicii urinare. Suferinta tipica a celor care fac prea mult sex; si care se manifesta cel mai adesea dupa ce te-ai obisnuit sa nu mai faci deloc prea mult sex.

...

- Sunt bolnava, i-am spus. S-a uitat la mine si mi-a spus si ea:

<- Tu bolnava de prea mult sex, Liz.

Am gemut rusinoasa si mi-am ingropat fata in maini. Ea a chicotit si a continuat:

- Tu nu poti tii secret de Wayan."

Mamele astea, cum le stiu ele pe toate.

Read More

Sapte

Cristina mi-a spus la Revelion ca l-a intrebat odata pe Silviu ce i-a placut cel mai mult la mine cand eram in liceu iar el ar fi raspuns ca ii placea cum spun sapte (odata = in ziua in care noi doua ne-am cunoscut, acum vreo 7-8 ani, la Bucuresti). Ne-a placut replica.

Aparent fara nicio legatura cu povestea de mai sus, dar mie, cam la 7 ani asa, mi se pune pata bine de tot sa vreau ceva nou, sa vreau sa schimb ceva, sa mi se intample ceva din categoria altceva: la 7 ani m-am mutat de la Sebes la Alba, dupa 7 ani de relatie am provocat cutremure grave, lucrez de 7 ani la aceeasi companie si acum se intampla si aici mari schimbari.

Si tot dupa 7 ani m-am hotarat sa imi inchei socotelile cu facultatea si sa imi scot diploma de licenta (au contribuit la asta ce-i drept si cateva vise repetate care nu imi doresc sa devina realitate). Am mai avut o zbatere in sensul asta prin 2005, la insistentele lu’ mama, dar pe vremea aia trebuia sa adun un pomelnic de semnaturi de la biblioteci, secretariate si camine. Cand realizat cate drumuri am de facut m-am pleostit ca florile lu’ Reli cand am eu grija de ele. Acum, dupa 7 ani, ca sa imi scot diploma de licenta nu mai trebuie sa obtin pomelnicul de semnaturi, merge doar cu buletinul, ca la credite.

Diplomele intarziatilor ca mine se ridica de la Sala Arhive, Cladirea Veche parter. Programul salii este de luni pana joi de la 12:00 la 14:00, vinerea nu se lucreaza cu publicul (eu m-am nimerit prima data, cum bine mi-e stilul, intr-o vineri). Pe langa buletin mai trebuie platita o taxa de 100 lei (se plateste la casierie, in aceeasi cladire, tot la parter) dar inainte de plata e bine de verificat cu doamnele de la Arhive pentru ca eu figuram in dosarul de predare-primire cu ea platita (am recuperat banii).

Cu diploma si cu foaia matricola in mana mi-am amintit ce minunatii de materii am facut: Analiza Senzoriala (aici erau implicate si niste eprubete), Estetica Marfurilor, Falsificarea Marfurilor, Marfuri textile... toate la ASE, la Comert. Ma bate acum gandul de un Master. Nu la ASE.

Read More

Will you remember?

Ieri, timp de 90 de minute, mi-am amintit cu mare placere de anii de liceu. Am fost la concert la The Cranberries, pe care am inceput sa ii ascult prin clasa a X-a manata fiind de sentimentele mele secrete (atat de secrete de le stia toata lumea) pentru Gabi. Daca n-ar fi fost Gabi The Cranberries nu ar fi intrat in viata mea.

Am fredonat cu drag toate melodiile si m-am zbenguit atat cat spatiul mi-a permis, oricum nu atat de mult ca Dolores de care mi-a placut foarte mult. A fost plina de energie pozitiva, un copil si o femeie in aceeasi persoana.

Am asteptat si-am asteptat dupa Will You Remember dar nu l-au cantat. M-am declarat oricum foarte multumita cam pe la 10 fara 10 cand au inceput sa cante Free to Decide si au continuat cu Salvation, Ridiculous Thoughts si Zombie. Una dupa alta, in ordinea asta. Intreg concertul a sunat si s-a auzit foarte bine. Nici nu stiu cum a trecut timpul. Vroiam sa cante mai mult si mai multe.

Read More

La noi nu e ca la ei

Ce bine e acasa! De fiecare data cand ma intorc in Bucuresti, din tara sau din strainatate, cu avionul sau cu masina, trag aer romanesc in piept si realizez imediat ce bine ma simt ca am ajuns acasa. Daaar... nu pot sa nu remarc si sa nu povestesc, cand la noi nu e ca la ei.

Fusei in Germania, cum bine am mentionat in post-ul de dinainte. Am aterizat la Frankfurt, mama si tata lu' Lufthansa, iar de aici a trebuit sa ajungem, eu si Claudia, la Darmstadt, oras aflat la 20 km. Si cum altfel sa ajungem daca nu cu taxiul. Trecem peste micul incident cu o cucoana de aceeasi nationalitate ca noi si pornim spre orasul unde aveam noi treaba zilele ce urmau sa vina.

Pe drum Claudia m-a atentionat (ca sa nu ma impacientez cum sta in natura fiintei mele) ca data trecuta cand a fost, taximetristul s-a invartit un pic prin oras pana sa gaseasca hotelul pentru ca sunt multe strazi cu sens unic. Si uite asa, eu avertizata si ea patita ne-am zis asta e, pana la urma tot ajungem, treaba noastra incepea oricum a doua zi. Dar unde pui ca peste multe strazi cu sens unic era incins in orasul care urma sa ne gazduiasca si un targ de bloca intreg centrul. S-a invartit taximetristul nostru, neamt corect si riguros, ce s-a invartit ascultand cu precizie indicatiile GPS-ului. Dar la un moment dat a vazut ca links nu se poate ca e blocat si rechts la fel. Asa am declarat GPS-ul victima numarul 1. Taximetristul nostru se tinea inca bine. Nu a mai ascultat vocea suava de pe parbriz si a incercat sa gaseseasca hotelul dupa feeling-ul lui de taximetrist cu experienta in alt oras. De-aia nici n-a reusit. In timpul asta noi doua cascam ochii pe geam, admiram Darmstadt-ul si mai remarcam cand treceam a doua oara, sau a treia oara, pe aceeasi strada. Feeling-ul deci: victima numarul 2. Dar domnul nostru nu s-a lasat, tras pe dreapta si a scos harta, ce urma sa devina victima numarul 3. Atunci i-a venit ideea sa intrebe in stanga si-n dreapta dar nimeni nu stia sa il ghideze din cauza stradutelor blocate de masini, masinute, gherete si gheretute. Atunci eu mi-am adus aminte ca stresata cum ma stiu am sunat de dimineata sa confirm rezervarea camerelor si deci aveam in telefon numarul de la hotel asa ca m-am oferit sa sun. Dar taximetristul nostru a zis ca cel mai bine ne lasa la gara si sa luam de acolo un taxi local ca ala sigur stie sa ne duca la hotel. A zis ca ne ia doar 40 de euro (din 60 cat arata ceasul) ca asa e corect. In drum spre gara a mai facut o incercare si noi l-am lasat ca de, e imprudent sa te pui intre un barbat si imaginea propriului sau simt de orientare. Oricum, dragut omul ca ne-a luat mai putini bani (cam cat a insemnat de fapt drumul de la aeroport pana la intrarea in oras).

Cand sa plec din Darmstadt sa ma instalez confortabil si cu toate papornitele la vara-mea la Frankfurt chem iar taxi. Targ in oras nu mai era. Dau peste un afgan foarte simpatic, zambaret de numa’ numa’ si vorbaret asijderea. Stabilit de cativa ani in Germania dupa ce a mai stat in Polonia si in Rusia. Vorbea bine germana dar statea mai prost cu buchstabieren de-aia m-a pus pe mine sa scriu pe GPS adresa lu’ vara-mea. Cu engleza mea-germana lui, engleza lui-germana mea am ajuns la Frankfurt dupa 65 de euro. Vazand el suma asta a decis imediat ca ist genug fur die chef, a oprit ceasul si m-a dus de-acolo-ncolo pe gratis pana acasa la vara-mea.

Proaspata intoarsa acum, stau si ma intreb cum de am dat 8 euro sa imi infoliez bagajul in aeroport la Frankfurt si am ales, foarte neinspirat, sa ajung acasa de la Otopeni cu 783, de sa curga pe mine toate apele nu alta. Ca doar taxiul aici pe plai romanesc ma costa vreo 10 euro cu totul. Una din multele dileme ale mintii mele femeiesti. Oricum, bine (c-)am ajuns acasa.

Read More

Vis de vacanta

Plec din Bucuresti. 2 saptamani. In Germania, la Frankfurt si imprejurimi. E jumatate de vacanta - un training si o vizita scurta la vara-mea si ai ei. E si Reli acolo. Dar vara, chiar si anul asta, cu vremea atat de schimbatoare, ma inspira sa visez la vacanta. Nu am planuri concrete deocamdata dar asta nu ma impiedica sa visez.

Prima data as merge la munte sa obosesc putin pe niste trasee ca imi place si mi-e dor. Pozele sunt din Bucegi dar anul asta as alege Apusenii sau Piatra Craiului.

Apoi, obosita si zambitoare (muntele are efectul asta asupra mea), as merge la mare. Daca ar fi sa nu risc nimic as merge la greci, la Santorini. Aici nu m-as obosi prea tare dar m-as plimba un pic pe insula, in cautare de locuri frumoase uitate de lume. Cu bicicleta mi-ar placea.

Dar cireasa de pe tort ramane pentru mine, pentru totdeauna, Londra. Norocoasa cum sunt, am ajuns la Londra de mai multe ori si mi-a placut de fiecare data la fel de mult. Mi-a placut mult Notting Hill. As sta pe banca si as savura niste capsuni aromate. Cum am si facut de altfel acum 2 ani in asteptarea Madonnei.

Read More