Vacanta de iulie (II): Rosia Montana

In cartea O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri, Neagu Djuvara atrage atentia asupra monedei romane inainte si dupa Traian: banul romanilor inainte de Traian era subtire ca o foita iar la sfarsitul domniei lui era gros. Aurul din Muntii Apuseni era deci motivul pentru care, in putini ani, a putut veni atata lume in Dacia.

Apusenii mai ascund si in prezent cateva tone bune de aur si alte cateva, si mai bune, de argint. Zona Rosia Montana este bogata pe dinauntru dar saraca pe dinafara. Si asa incepe conflictul.

Dupa ce am fost acolo, mi-e greu sa spun obiectiv povestea locului. Oamenilor de acolo le este greu sa-si traiasca viata de zi cu zi. Din cauza inchiderii minelor, majoritatea au ramas pe drumuri iar casele arata ca dupa razboi.

Nu este liniste din cauza conflictului de idei. Pe de o parte, inceperea exploatarii inseamna locuri de munca pentru cativa zeci de ani. Pe de alta parte, metoda moderna de exploatare inseamna disparitia de pe suprafata pamantului a zeci de km patrati iar procesul de separare al aurului implica cianura.

Pana una alta, o galerie romana poate fi vizitata in compania unui ghid profesionist si sufletist.






Read More

© Mademoiselle Oui, AllRightsReserved.

Designed by ScreenWritersArena