Decizia

Se spune ca cei din zodia Taurului sunt greu de urnit. Si caposi, si egoisti, si materialisti, si posesivi... stiu. Dar eu ma opresc la prima calitate. Suntem deci, se spune, greu de urnit. E adevarat. De exemplu, pe mine, mai bine ma pui sa cultiv porumb, sa il adun, sa il macin si sa il cern, sa fac din el pufuleti si sa ii si vand, decat sa ma mut. Dar m-au motivat motanii lu' Reli care s-au facut cu casa noua saptamana trecuta si pareau tare fericiti. Reli a investit 400 de lei in 2 casute ca sa le fie lighioanelor cald la iarna. Acum se indeletnicesc amandoi cu statul in poarta propriei case, ca Tache, Ianke si... si bine ca sunt doar 2 motani. Am hotarat sa ma mut. Am zis.

Ecuatia mutatului in cazul meu a fost simpla. O treime din lucruri am lasat in casa pentru ca acolo le-am gasit si o alta treime am aruncat pentru ca a venit momentul sa ma despart de busuiocul si scortisoara best before 2006. Ultima treime din lucruri am inceput sa o impachetez. Si nici din astea nu am nevoie de toate in viata de zi cu zi, multe sunt lucruri cu valoare sentimentala. Nu m-am putut desparti de hainele tricotate de Buni. Mi-a iesit un numar considerabil de cutii, n-as fi zis.

3 eroi m-au ajutat cu transportul si le sunt foarte recunoscatoare mai ales soferului care a suferit si un accident minor din cauza unei persoane de gen masculin cu CNP-ul 190... Chiar si eu - care nu am carnet - nu as fi pornit de pe loc, de la semafor, cu spatele. Si ma opresc aici ca tanara generatie este un subiect fierbinte in ceea ce ma priveste.

Read More

Parlez-vous?

Buni mi-a deschis apetitul pentru calatorii inca din copilarie. Intr-o zi cu soare nu o mai scotea la capat cu mine cu masa de pranz asa ca mi-a facut bocceluta, mi-a dat un colt de paine si mi-a aratat incotro e drumul in lume, sub privirile ingrijorate ale vecinilor. M-a strigat pana sa ajung la casa vecina unde oricum statea Bunicu’ la umbra, la partida zilnica de remi. Asta e una pataniile cu mine de care ii placea sa isi aduca aminte.

Saptamana trecuta am fost in delegatie la Paris, vorba mamei mele. Ploaia, vantul si frigul m-au impiedicat sa bifez in graba ghidul Top 10 Paris pagina cu pagina asa cum bine ii sade unei turiste stresa(n)te ca mine. O mica mostra: inainte sa plec intr-o calatorie sun la toate locurile unde am rezervat chiar si numai o maslina ca sa ma asigur ca numele meu figureaza pe lista lor; confirmarile de plata nu imi sunt suficiente.Dupa turul de oras organizat cu ghid, mi-am stabilit un singur obiectiv: muzeul Orsay. De ceva vreme tot visez vise repetate cum ca bantui dezbracata pe strazile micului Paris; mi-am zis ca daca tot sunt in localitate sa dau o fuga sa vad tabloul lui Manet, Le déjeuner sur l'herbe si sa aflu mai mult din povestea lui.O fi fost vremea, o fi fost lipsa de timp dar parerea mea este ca Parisul nu merge mana-n mana cu un Top 10. M-as intoarce la Paris pe o vreme calda de vara, intr-o companie placuta si cunoscuta si m-as bucura mult timp de putine locuri. Pana atunci mi-am propus sa imi inbunatatesc cunostintele de franceza: Quelle heure est-il? / Il est midi / Qui vous l’a dit? / La petite souris / Où est-elle? / Sous le lit / Qu’y fait-elle? / De la dentelle / Pour qui? Pour Mademoiselle...

Read More

84 pentru Maria

Anul trecut pe vremea asta faceam primul drum la Banca din vecini. Duceam toate actele cunoscute mie pentru creditul de Prima Casa. Si tot anul trecut pe vremea asta o sunam pe Bunica mea sa ii spun La Multi Ani cu multa sanatate. Stiam ca nu isi mai dorea dar imi doream eu. Si mai multi, si mai multi... pentru ca oricat imi spuneam ca avea 83 de ani, ca era batrana si ca avea sa se duca la un moment dat in drumul Lancramului - cum spunea ea - langa Bunicul, nu reuseam sa cuprind ideea nici cu mintea, nici cu sufletul.

Bunica mea era o vorbareata vesela si plina de viata. Era o desfatare pentru un copil ca mine sa fiu in preajma ei si sa o ascult. Stia de toate si pe toti - cele mai frumoase poezii, cele mai inventate povesti, cum apar copiii... Iar Mos Craciun si Iepurasul erau cunostintele ei. Am crescut dimineata de dimineata cu povestea inventata a lui Jan Tiganul, poveste ce dura, culmea magiei, cat imi lua sa termin cana de cacaua cu lapte.

In ultimii ani se bucura cand imi cumparam haine groase si lungi si cand imi punea seful ceva la salar. Imi dadea sfaturi cum sa economiesc bani. Imi spunea ca sunt prea slaba si ca si-ar dori sa ma vada mireasa. Cadoul ei pentru nunta mea, banii stransi din pensie, mi i-a dat pentru Prima Casa. La telefon ma intreba cat am platit gazul, ce i-am gatit Craiului si imi impartasea de fiecare data o reteta foarte simplu de facut, ingeru’ lu’ Buni.

Multe amintiri cu ea imi vin acum in minte. Ultima conversatie cu ea nu a fost cea care as fi vrut sa fie. Azi ar fi fost a 84-a zi a ei si tare as fi mai vrut sa ma cicaleasca cu ceva, orice.

Read More