Mademoiselle Oui

Cai verzi pe pereti si numai vise implinite!

De ani buni deja, replica lui Robert (Clint Eastwood) din filmul The Bridges of Madison County e preferata mea: the old dreams were good dreams; they didn't work out, but glad I had them. O cunostinta imi spunea ca visele de aia se si numesc asa: pentru ca sunt perfecte, sublime dar ireale. Eu, o incapatanata cum ma aflu, folosesc cel mai des urarea ...si numai vise implinite!

Scrisori catre Julieta e un alt film un sirop american, o comedie romantica la care am plans de numa’ numa’. Primele motive au fost din categoria aaah... ce draguuut... ce romaaantic... vreau si eeeu. La finalul filmului nu mai stiam de ce plang, am devenit un pic iritata de ataaata dragoste perfecta si am declarat razboi si Cenusaresei si sclifositei de Alba ca Zapada si in general tuturor despre care s-a scris ca au trait fericiti pana la adanci batraneti.

Ciudat cum poti fi atat de sigur de viitorul altora fara sa il ghicesti catusi de putin pe al tau. Ma simteam bine impreuna cu Craiul meu. Nu-mi pasa nici de cum aratam si nici de ce faceam. Leneveam in toate momentele libere si simteam ca asa voi trai la nesfarsit: obisnuit. Doi batrani veseli ca in reclamele de la Aspacardin sau ArtroStop. Noi aveam sa ramanem mereu tineri in cuget si-n articulatii si fara artere ingrosate.

Viata e scumpa sau Provocarea 7: Facturile

Recentele afaceri imobiliare incheiate m-au imobilizat cu desavarsire si weekend-ul asta pentru ca dupa ce am platit rata la casa nu prea mi-a ramas mare lucru.

Am facut totusi o vizita cu liftul pana la etajul 7 sa vad cum se vede Bucurestiul de sus si sa ma conving inca o data ca am facut bine alegand apartamentul de la parter. Nu prea mi-a placut cum se vede Militariul de sus asa ca decat sa stau la 7 si sa imi ajunga apa calda mai greu mai bine sa imi fie frig la parter. Viata e un sir lung de compromisuri.

Intoarsa aproape leftera in vastele mele apartamente rezidentiale m-am hotarat sa fac ordine la facturi ca nu cred ca o sa ma viziteze vreo Zana prea curand.

Am constatat dupa cum urmeaza:

1. Rata: 1629 lei (ce-i mai greu a trecut, primul an adica, mai sunt 19, o nimica toata);

2. Intretinere: 618 lei (398 lei reprezinta consumul efectiv al apartamentului, restul sunt fitze de rezidentiala: paza, gunoi si curatenie, deszapezirea parcarii desi eu nu am masina, contabil care lucreaza 8 ore pe saptamana si doar de la mine ia 56 lei... etc. ca nu vreau sa ma mai enervez);

3. Curent: 92 lei (asta e, si plita si cuptorul sunt electrice);

4. Telefon fix + Internet: 59 lei (telefon sa ma auda mama, net ca sa prestez la blog);

Total luna ianuarie: 2398 lei

Viata e scumpa, dom’le. Dar macar e pusa in ordine.

Metroul micului Paris

Metroul m-a fascinat inca din copilarie. Pentru mine se incadra fara doar si poate la minunile lumii. Cand veneam la Bucuresti in vacantele de vara imi placea foarte mult sa ma plimb cu metroul. Pentru ca ma cazam in zona Dristor aveam si o nedumerire, pe care altfel nu cred ca as fi avut-o: cum intoarce metroul dupa ce a ajuns la capat? Eram putin neinitiata, ca sa fiu indulgenta cu mine. M-a chinuit intrebarea asta cat m-a chinuit pana am clasat-o la capitolul SF. Mi-am dat seama de smecherie abia in anul urmator cand am revenit in vacanta.

Au trecut anii si metroul ma fascineaza in continuare. De curand au fost instalate niste ecrane pe care putem vedea cat timp mai este pana sa ajunga metroul in statie. Pe ceasurile vechi se mai poate inca observa si cat timp a trecut de cand a plecat metroul din statie – informatie complet inutila de altfel dar care a devenit o gluma nemuritoare.

Revenind la ecranele noi, intr-o zi era afisata informatia cum ca metroul ar fi in statie motiv pentru care eu ma frecam insistent la ochi dar nu a fost chip nicicum sa-l vad. Iar in alta zi mi-a fost dat sa traiesc una si mai gogonata: pe ecranul cu pricina aparea ca in statie nu e doar un tren, ci chiar 2! M-am simtit ca in povestea hainele cele noi ale imparatului.

Oaspetii recenti mi-au impartasit si ei nedumerirea lor. La Unirea pe indicatoare scrie ca metroul circula in directia Anghel Saligni sau Pantelimon dar o voce suava de dama ne informeaza ca trenul care urmeaza sa soseasca in statie circula in directia Republica. Sau la Eroilor apar literele G si M dar pe metrouri scrie Dristor respectiv Preciziei.

Sper sa ma prind repede de toate smecheriile astea ale metroului din micul Paris sa nu care cumva sa mor... neinitiata. In continuare o statie de metrou draguta din marele Paris.

La Multi Ani! sau Provocarea 16: Desertul

Draga Beatrice,

Vreau sa iti spun fix de la inceput ca nu am uitat de ziua ta de nastere. Faptul ca nu ti-am luat cadou nu e deloc relevant. Asteapta sa iti explic patania mea inainte sa ma judeci.

Ieri, in cele cateva ore libere pe care le-am avut la dispozitie, am dat fuga la un mare complex comercial sa iti cumpar cadou. Si nu mica mi-a fost mirarea, sa stii, cand am vazut ca pe card, desi era ziua de salariu, aveam fix 0,47 lei iar magazinul de unde vroiam eu sa iti cumpar cadoul nu primea bonuri de masa. Am fost foarte suparata, cred ca iti poti imagina si sunt convinsa ca stii si cine este responsabil de esecul meu financiar. Iti dau un indiciu: schiaza.

Dar ajunsa in complexul comercial si suparata nevoie mare, mi-am zis sa o fac de tot pe de-a-ndoaselea si sa intru in magazine in care nici cu gandul nu gandeam sa intru vreodata si sa probez haine pe care nu mi le-as cumpara nici in viata asta si nici in urmatoarea.

Asa am descoperit un demachiant care se numeste take the day off. Haios nume, nu-i asa? Am probat pantofi cu toc si haine din matasuri fine dar am intrat si intr-un magazin de blugi care scotea un sunet ciudat de fiecare data cand intra un client. Nu m-am simtit deloc confortabil cu treaba asta. Cum adica sa fiu numarata... si am decis ca eu acolo nu mai intru si nici blugi marca aia nu imi mai cumpar. H&M ameninta de pe un banner sa ne pregatim, in curand, de shopping intens. Uite asa, tot Bucurestiul o sa fie in uniforma iar punga de H&M nu va mai atesta faptul ca purtatorul a calatorit peste hotare. Am gasit si rochia viselor mele recente – alb cu albastru, minunat model si nu e de la raionul de copii.

Revenind la oile noastre, cred ca prietenia, la fel ca si dragostea, trece prin stomac. Iti daruiesc briosele astea impreuna cu toate gandurile mele de bine.

Pofta Buna! si La Multi Ani!

Cu drag,
Mademoiselle

Provocarea 9: Pantofii

Nu am foarte multi asa ca au disparut la primul hocus-pocus. Welcome to my sweet (and tidy) home!

Ganduri de acomodare

Bucuresti. M-am mutat dintr-o zona in care strazile poarta cu respect nume ca Rosetti, Balcescu, Carol I sau Regina Elisabeta. Acum sunt vecina cu strazi cu nume simple, din popor: Margelelor, Ghirlandei, Sfeclei, Jarului sau Porumbelului.

Sebes. Cladirea care gazduia mai demult sali de clasa si un internat este acum un modern shopping center.

Schimb de replici

Bunicii sunt niste personaje foarte simpatice si gata oricand sa iti impartaseasca din cunostintele lor. Nu trebuie sa ai mestesugul cuvintelor - marturie stau schimburile de replici de mai jos - pentru ca vorbitul e un dar de-al lor.

Pitesti, la coada la toaleta.
Eu: Au scumpit tariful dar conditiile au ramas aceleasi.
Bunica nr. 1: Da, asa e in Romania. Nepotii mei, olimpici nationali au fost in America anul trecut si mi-au spus ca pe stadion, deci nu intr-un loc pretentios, erau niste toalete foarte curate. Moderne, cu muzica, parfum si crema de maini.

Sebes, la biserica.
Eu: E foarte frig afara. Zilele trecute parca a fost mai cald la pranz.
Bunica nr. 2 - mama si soacra in acelasi timp: Da, asa e. M-a sunat ieri baiatul meu. E in Spania cu nevasta si nepotul meu. Mi-a spus ca e atat de cald la ei, stau pe malul marii in tricou.