Saptamanile trecute, intr-o frumoasa zi de primavara, am bifat provocarea nr. 30: vizita la Bellu impreuna cu Reli. Imi vine destul de greu sa scriu despre acea dupa-amiaza petrecuta la Bellu pentru ca m-a emotionat foarte tare.
Sambata dimineata am ajuns cu Reli la Bellu, dupa ce a negociat bine la piata din Veteranilor un buchet de lalele albe. Prima data am intrat la Bellu Catolic. Acolo e Vlad, baiatul unor prieteni de familie. Bellu Catolic e diferit de cimitirele ortodoxe pe care le cunosc si avea sa fie diferit si de Bellu Ortodox pentru ca e ordonat, unitar, nemtesc. Am avut chiar impresia, dupa ce am vazut florile si lumanarile de la Vlad de la mormant, ca de acolo nici nu se fura. Reli m-a adus rapid cu picioarele pe pamant si m-a asigurat ca se fura ca peste tot doar ca Ica, mama lui Vlad, vine foarte des si de aceea florile si lumanarile sunt intotdeauna acolo si impecabile.
Bellu Ortodox e foarte mare incat am avut nevoie de harta ca sa gasim tot ce ne interesa. Cu chiu cu vai am facut rost de o varianta second-hand, astfel ca in plimbarea noastra am gasit destul de usor tot ce cautam. Eu cand am zis despre Reli ca nu imi pot imagina un ghid mai bun de la care sa aflu povesti despre cei aflati acolo, nu ma gandeam ca ea chiar stie atatea povesti: despre doamna cu umbrela, sotii Poroineanu sau familia Gheorghieff... La mormantul lui Mateiu Caragiale am aflat de la ea povestea vietii lui. Un fan in etate al lui Eminescu m-a tinut cateva minute de vorba. M-a rugat sa ii citesc niste versuri si mi-a spus ca este foarte suparat pe Veronica, o mare pacoste si belea cazuta pe capul marelui poet.
Pentru batrani Bellu este un loc de intalnire, un loc de stat la povesti si de pierdut vremea. Pentru ca era umbra, racoare si verdeata, pe mai toate bancutele de pe alei stateau la taclale perechi-perechi. Vizita la Bellu m-a intristat dar nu pentru ca e un cimitir ci pentru ca acolo sunt opere de arta create de Mincu, Storck sau Romanelli care nu sunt ingrijite si se degradeaza de la an la an. Cimitirul Bellu este foarte bogat de cultura, de istorie, de emotie si de povesti.
Sambata dimineata am ajuns cu Reli la Bellu, dupa ce a negociat bine la piata din Veteranilor un buchet de lalele albe. Prima data am intrat la Bellu Catolic. Acolo e Vlad, baiatul unor prieteni de familie. Bellu Catolic e diferit de cimitirele ortodoxe pe care le cunosc si avea sa fie diferit si de Bellu Ortodox pentru ca e ordonat, unitar, nemtesc. Am avut chiar impresia, dupa ce am vazut florile si lumanarile de la Vlad de la mormant, ca de acolo nici nu se fura. Reli m-a adus rapid cu picioarele pe pamant si m-a asigurat ca se fura ca peste tot doar ca Ica, mama lui Vlad, vine foarte des si de aceea florile si lumanarile sunt intotdeauna acolo si impecabile.
Bellu Ortodox e foarte mare incat am avut nevoie de harta ca sa gasim tot ce ne interesa. Cu chiu cu vai am facut rost de o varianta second-hand, astfel ca in plimbarea noastra am gasit destul de usor tot ce cautam. Eu cand am zis despre Reli ca nu imi pot imagina un ghid mai bun de la care sa aflu povesti despre cei aflati acolo, nu ma gandeam ca ea chiar stie atatea povesti: despre doamna cu umbrela, sotii Poroineanu sau familia Gheorghieff... La mormantul lui Mateiu Caragiale am aflat de la ea povestea vietii lui. Un fan in etate al lui Eminescu m-a tinut cateva minute de vorba. M-a rugat sa ii citesc niste versuri si mi-a spus ca este foarte suparat pe Veronica, o mare pacoste si belea cazuta pe capul marelui poet.
Pentru batrani Bellu este un loc de intalnire, un loc de stat la povesti si de pierdut vremea. Pentru ca era umbra, racoare si verdeata, pe mai toate bancutele de pe alei stateau la taclale perechi-perechi. Vizita la Bellu m-a intristat dar nu pentru ca e un cimitir ci pentru ca acolo sunt opere de arta create de Mincu, Storck sau Romanelli care nu sunt ingrijite si se degradeaza de la an la an. Cimitirul Bellu este foarte bogat de cultura, de istorie, de emotie si de povesti.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu