Marti, dupa Craciun

Am fost aseara la Marti, dupa Craciun. Am incercat tot weekend-ul sa prind o clipa libera ca sa ajung sa-l vad dar mamele mi-au facut program. Am ajuns aseara la NCRR. Pe Mirela Oprisor am vazut-o si mi-a placut mult in Dumnezeul de a doua zi si in Flori, filme, fete sau baieti, ambele piese scrise de Mimi Branescu. Marti, dupa Craciun nu e un film romanesc despre comunism si este foarte recomandat de Radio Guerilla. A ajuns la mine din 3 parti, era deci in carti sa-l vad.

Vroiam sa vad ca li se mai intampla si altora. Vroiam sa vad cum fac altii, cum simt altii. Am stat cuminte, atenta si-am savurat filmul inca de la prima scena, cu Raluca si Paul dezbracati si pasionali, sarutandu-se in pat.

Cumparaturi fara chef pentru cadouri de Craciun; greutatea de a-ti pastra calmul, de a-ti inghiti lacrimile si de a vorbi despre ce stii tu mai bine la serviciu, in fata lor; minciunile pe care trebuie sa le spui acasa ca sa pleci; mesajele pe care nu te poti abtine sa nu i le scrii; intalnirile cu prietenii pe care nu mai ai chef sa-i vezi pentru ca tot ce vrei este sa fii altundeva departe; cum te dai peste cap sa pastrezi aparentele de dragul celor din jur. Ce ii face pe altii sa nu mai poata si sa spuna sunt indragostit de altcineva, ce fac altii cand li se spune s-a intamplat, nu pot explica, nu mi-am dorit, nu am cautat.

Am ras la multe replici, pentru ca sunt bune si bine zise, dar n-a fost rasul meu. Eu am fost pe rand, de-a lungul existentei mele, Raluca, Adriana, Paul.