Cateodata ma uit in oglinda si ma vad pe mine. Asa cum sunt. Cu defecte si cateodata, cand sunt mai bine dispusa, cu calitati. Altadata ma uit la altii si, daca sunt sincera, ma vad si pe mine un pic. Si nu de putine ori ma trezesc gandind: asa fac si eu sau asa ma comport si eu.
Intrebare: un el si o ea, sot si sotie sau nu, la cumparaturi la Ikea. Cine impinge cosul?
1. ea, pentru ca el are banii
2. ea, pentru ca doar ea stie sa faca treaba asta perfect
3. el, pentru ca ea e ocupata sa umple cosul
4. el, pentru ca e greu cosul si ea, fiind o delicata si o gingasa, nu poate
Vineri am fost la Ikea si inainte sa incep plimbarea urmarind sagetile o iau pe prima scurtatura, la masa. Langa mine s-a asezat un domn - avut si plinut, dupa standardele orisicui - care butona la iPhone. Si astepta. La un moment dat primeste un telefon de la cineva care statea la coada la mancare. S-a rafatat el ca un copil si intr-un final si-a ales meniul. Dupa o vreme vine doamna lui cu tavile cu mancare. Dupa alta vreme ma intalnesc cu acelasi cuplu, el butonand in continuare la telefon, ea impingand la cos.
Fara sa cunosc cuplul, recunosc, si fara sa bag in seama codul bunelor maniere, recunosc iar, cele 2 imagini m-au agresat. Daca ea a stat la coada si impingea la cos pentru ca el are banii si ea nu, mi se pare cel putin trist. Daca ea a stat la coada si impingea la cos pentru ca ea, si doar ea, e cea care se pricepe la treburile astea... well... perfectiunea, combinata cu dorinta de a controla totul, e un cocktail pacatos.
La serviciu am avut o perioada, destul de lunga, in care doream cu orice pret sa fac lucrurile perfect. Cateodata imi ieseau, cateodata nu. De cele mai multe ori nu. Pentru ca perfectiunea asta dom'le nu are limite care pot fi atinse. Dupa ce activitatea mea se incheia imi spuneam ca puteam sa fac mult mai bine un lucru, cat de marunt. Rezultatul, in loc sa fie o bucurie si o satisfactie, era un oftat si o tristete ca tot ce am muncit si unde am pus suflet timp de o luna de zile nu a iesit perfect. Controlul e un alt pacat de-al meu. Dorinta de a controla totul izvora din imposibilitatea de a comunica. Si nici macar imposibilitatea... nu imi doream sa comunic, de fapt. Aveam doar o viata de ascuns.
Acasa, la fel, eu eram cocosul. Eu faceam totul: plateam rate sau facturi, doar eu stiam ce trebuie cumparat pentru casa (dar craiul impingea cosul intotdeauna), eu faceam curat pentru ca doar eu faceam perfect (si asta e cum nu se poate mai fals, craiul meu spala mai bine vasele decat mine si face cu aspiratorul de 10 ori mai bine ca mine). Uf, ce greu mi-a fost sa recunosc ultima parte :). Si ma comportam asa pentru ca daca mi se punea capsa aveam destule motive la indemana sa incep o cearta ca doar eu fac totul acasa.
Am scris la timpul trecut, dar nu inseamna ca mi-a trecut.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu