Sunt plimbareata, zice lumea, iar eu inclin sa o cred. Mult mi-a placut sa ma plimb prin Frankfurt anul asta. De fapt, mini-vacanta asta mi-a priit cu totul. O combinatie reusita de locuri straine si oameni dragi. Am luat la picior, cu aceeasi placere ca prima data, zona Bornheim si parcul Günthersburgpark. Anul asta cu vara-mea si ai ei copii. Sa ne balacim in fantana din parc si sa stam pe iarba. Acolo e permis si chiar recomandat.
Copiii au obosit bine cu ocazia asta si in drum spre casa si-au facut de treaba cu impartitul mamei lor. Si cum mama-i numa' una impartitul s-a lasat cu ceva plansete, tipete, impunsaturi, in ceea ce-i priveste, dar si cu ceva amintiri, in ceea ce ma priveste. La fel ma bateam si eu cu vara-mea, secolul trecut, incercand sa impartim bunica comuna. Dar ce tot vorbesc eu de impartire cand de fapt e vorba de o lupta pentru monopol. Rezultatul nu s-a schimbat o data cu trecerea anilor: juniorul continua sa castige.
Copiii nu se cenzureaza. Daca vor ceva, cer. Daca sunt suparati, plang. Daca sunt nervosi, lovesc. Si nimic nu ii opreste daca vor sa iti arate dragostea lor. Cu noi, adultii, altfel sta treaba. La noi cenzura s-a instalat bine. Dar mai scapam de ea din cand in cand, in vise. Acolo putem fi noi, fara manusi. Visele mele, despre care ziceam ca aparent nu au nicio legatura intre ele, au totusi ceva in comun: o alta eu, de noapte, care alege, se exprima si actioneaza: nu am invatat in vis pentru ca in realitate nu mi-a placut profilul liceului; sunt suparata pe bunica mea in vis pentru ca in realitate mi-e greu fara ea; pedepsesc minciuna in vis pentru ca in realitate e unul din lucrurile care imi displac cel mai mult.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu