Das Kochwerk



Das Kochwerk este un loc foarte dragut pe care l-am vizitat saptamana trecuta la Viena. Este un atelier unde poti gati tot ce-ti trece prin cap. Am fost acolo impreuna cu 7 hairstilisti romani si cu foarte multi altii straini, in cadrul unui teambuilding distractiv, relaxant si neconventional.


Gazdele, foarte simpatice si pline de viata, ne-au asteptat cu masa pusa... dar fara mancare. Trebuia sa gatim noi. Am avut la dispozitie ingredientele si unstensilele necesare iar noi, impartiti pe echipe, am gatit (finger-food) si apoi am luat cu totii masa impreuna. Asta e pe scurt si conceptul Das Kochwerk.


Spre surprinderea mea, m-a cam intimidat gatitul in grup. Sa fi fost de la avocado care nu prea-mi place?... asa ca m-am lasat purtata de val, locul de Chef fiind deja luat pana sa ma dezmeticesc eu. Noi am gatit niste tartine cu un amestec ce continea temutul avocado, rosii, patrunjel si alte cateva diverse maruntisuri - un mic dejun al campionilor, am aflat la final.


Am facut si spuma de capsuni (aici am simtit ca situatia scapa de sub control asa ca am sunat-o pe mama ca sa imi confirme reteta). A iesit foarte buna spuma, s-a terminat prima... poate si pentru ca a fost singurul desert.


Una peste alta a fost o experienta foarte frumoasa, ne-am simtit bine, am ras mult... Un coleg, prea tanar si prea drag, mi-a impartasit ca dupa experienta asta o sa se apuce de gatit... el tot ce a facut a fost sa taie 30 de felii de paine cu un cutit care nu era de paine. Eu i-am zis “don’t quit your daily job...”. Este un hairstilist extraordinar.


Mai multe poze aici.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

© Mademoiselle Oui, AllRightsReserved.

Designed by ScreenWritersArena