Draga vecin iubitor de caini maidanezi dar nu atat de mult cat sa-i si iei la tine acasa,
iti scrie o pisicara de 3 generatii incoace pe linie materna. Tin musai sa iti povestesc ce mi s-a intamplat intr-o seara, nu demult. Am ajuns mai tarziu la mine in cartier din motive foarte obiective, nu intru in amanunte ca nu vreau sa te plictisesc.
Era noapte, era frig, imi era foame si tot ce imi doream era sa ajung cat mai repede acasa. Acesta fiind planul, mi-am abordat blocul pe partea dreapta. M-au descurajat imediat jdemiile de caini cu latraturi care mai de care mai sofisticate si cu colti ce straluceau la luna. M-am intors din drum destul de mult si plangand de ciuda – sper ca nu ai sughitat ca plangand de ciuda era o figura de stil - si am incercat sa abordez blocul pe partea stanga. De data asta mi-a iesit. Altadata am stat cu ochii la stele, la doi pasi de blocul in care nu puteam intra din cauza iubirii tale de neinteles pentru cainii maidanezi. Norocul meu ca treaba asta s-a intamplat pe timp de vara.
Intelegi deci, dragul meu vecin, ca imi vine greu sa simpatizez cu tine atunci cand pozezi in aparatorul de drepturi al cainilor maidanezi. Eu, pisicara cum sunt, am luat de pe strada vreo 2-3 pisici. Daca iubesti animalul il iei acasa. Daca il lasi pe strada si ii arunci din cand in cand un codru de paine nu se cheama ca il iubesti. Se cheama ca din cauza ta nu pot eu sa ajung acasa fara sa incercuiesc perimetrul de vreo cateva ori si fara sa ma treaca toti fiorii fricii, oricata psihologie caineasca as studia.
Of, mademoiselle, cunosc sentimentul... si mie imi e frica de cainii fara stapan care stau pe strada...
RăspundețiȘtergere