Da e adevarat. Sunt, de ceva vreme, in let’s make a baby mood. Desigur, eu sunt ultima care si-a dat seama de asta. Colegii de la birou au fost primii care mi-au zis sa fac un copil re-pe-de cand au auzit ca m-am apucat de colectionat Lego.
Imediat dupa Lego m-a apucat febra ojelor si a unghiilor de culoare rosu-matern. Atunci, colega Aurora a dat verdictul final: a dat feminitatea peste mine si, bineinteles, urmatorul pas e sa fac un copil. E si cumva logic daca stau bine sa ma gandesc: dupa Lego si dorinta mea inexplicabila de a avea unghii colorate...
Si paaarca, la un moment daaat, candvaaa, cumvaaa am zis Da! cu voce tare. Da, sunt in let’s make a baby mood!. In secunda urmatoare aveam deja ginecolog si pediatru pentru viitorul copil. E posibil sa nasc si in Germania. Ramane sa stabilesc detalii. In ceea ce priveste nasterea stiam, de ceva ani deja, cum sta treaba cu naturalul si cu cezariana.
Colega Corina, de la contabilitate, mi-a dat un print cu extrasul din lege ca sa vad exact ce si cum in materie de finante. Pe atunci – adica prin aprilie anul asta – stateai acasa in primul am cam pe aceeasi bani. Daca te intorceai la seviciu inainte de un an – deci si dupa 11 luni si 29 de zile – statul iti mai da, timp de 1 an 500 lei/luna. Al doilea an, de vreau sa stau acasa, stau pe gratis.
Intre timp am inceput un sondaj pe cont propriu, spre exasperarea colegei Cristiana. Mi-am selectat atent grupul de subiecti, unii mai apropiati, altii mai indepartati si am inceput tirul intrebarilor penibile pe care nu le insir aici fara sa fi consumat o doza considerabila de alcool.
Ca sa fiu sigura ca nu este doar o toana, asa cum ma banuieste Craiul, am intrebat-o pe colega Claudia despre care eram precisa ca a avut o astfel de toana acum cativa ani. Am chestionat-o ca sa aflu daca ei i-a trecut, ca poate-mi trece si mie. Un om informat face cat doi. Sincer, speram sa zica da, trece . A zis nu, nu trece.
Mama a primit bine vestea, spre surprinderea mea. A considerat momentul bun ca tot iese la anul la pensie si pot veni sa te ajut, mi-a zis. Tata nu stie inca de planurile mele. Tata, ca mai toti tatii de fete, este mereu luat prin surprindere si pus in fata faptului implinit.
Reli, in stilul caracteristic, mi-a recomandat un film: Un Heureux Événement. E rupt din realitate, mi-a zis. Daca il vezi, nu-ti mai vine sa faci copii. L-am vazut, mi-a placut, m-a speriat si l-am dat mai departe la alti tineri parinti ca sa obtin confirmarea sau infirmarea spuselor lui Reli.
Un prieten prea indepartat mi-a spus you'll be a great mum. Craiul e de parere ca un copil, acum, ne-ar surprinde foarte – foarte tare. Si m-a intrebat daca e ca si acum 10 ani cand am vrut motan care acum sta la Reli acasa? Sau ca acum cand vreau nu-stiu-ce telefon de care o sa ma plictisesc dupa 3 luni? E o toana, vrea sa stie el? Buna intrebare.
Primele mele nelinisti legate de copil sunt de ordin material. Cand am exprimat in cuvinte gandul asta, colega Aurora, fiind pe pilot automat de la serviciu probabil, mi-a facut bugetul lunar pentru intretinerea unui copil. Si prietena Laura m-a pus la zid dandu-mi exemple de tineri parinti care isi cresc copiii bine mersi, fara extravagante financiare.
Deocamdata eu o tin pe-a mea: nu am cum, financiar, sa cresc un copil. Nu imi plac vecinii mei care isi cresc copiii in parcare. Acum, cred ca ai nevoie de bani ca sa ii oferi copilului o educatie si o viata frumoasa. Si nu ma gandesc la gradinite particulare, la after school sau la scoli in strainatate. Ma gandesc la lucruri mult mai simple: teatru de papusi, muzeu, cursuri creative sau de inot, excursii pe plaiurile romanesti... Adica la o viata simpla si creativa. Desigur da, banii nu sunt pe primul loc, ei vin pe lista la mare distanta de dragoste. Dar nu de dragoste ma indoiesc eu acum. Desi, dupa Un heureux événement si Toata lumea din familia noastra, incep sa ma indoiesc si de dragoste.
Prima data cand mi-am pus intrebarea daca sunt facuta pentru a fi mama a fost dupa o lunga zi de baby-sitting pentru nepotica mea. Ioana avea pe vreme aia 2 ani si febra mare. Nu s-a dus la gradinita asa ca ne-am jucat, am reusit sa o hranesc cu 5 paste model Farfalle, am schimbat-o, i-am dat medicamentele (sirop si supozitor!), am culcat-o de amiaza. Seara, cand a venit vara-mea acasa m-a intrebat: ei, mai vrei sa faci copii dupa ziua de azi? Atunci am raspuns pentru prima data nu.
P.S. 1: Mama, tata, Marcel... textul este o inventie totala.
P.S. 2, in cazul in care nu credeti P.S.1: In text nu e vorba despre mine, povestea e despre o prietena... n-o stiti voi.
